O întrebare de la 4 ani. O idee pusă acum în mișcare.
Am 15 ani și sunt Richard Dosinescu. În familia mea am văzut antreprenoriatul de aproape: lupta cu problemele de zi cu zi, afaceri cu mulți angajați sau cu echipe mici, alegeri bune și alegeri din care am avut cu toții de învățat.
Când eram mai mic, am vrut pe rând să devin mecanic, șofer de camion și doctor. Acum sunt la un liceu cu profil mate-info și mi-am propus să „fur startul”: să construiesc ceva real pornind de la o întrebare pe care o am de la 4 ani — de ce nu pot să schimb jucăriile de care m-am plictisit cu altele?
Copiii cresc repede, iar lucrurile care ieri erau preferatele lor ajung prea des uitate într-un dulap. Nu fiindcă s-au stricat, ci fiindcă nu le mai sunt potrivite. În același timp, prețurile cresc și fiecare familie simte presiunea asupra bugetului. Un obiect bun, care stă și adună praf, ar putea deveni exact lucrul de care are nevoie alt copil.
Eu cred că jucăriile, hainele, cărțile și toate lucrurile din jurul nostru merită o viață mai lungă. Așa a apărut NOKIDU: o aplicație în care publici gratuit, alegi ce îți place și propui un schimb. Când schimbul este acceptat, plătești doar un comision mic și transportul prin lockere Sameday. Simplu și la obiect.











